Retrospectivă: Istorii de noapte

     Dacă numești o seamă de filme „istorii de noapte”, înseamnă că-ți asumi și existența unora diurne. Ceea ce-i firesc, căci nimic nu se lasă scutit de ierarhii ori priorități, nici chiar cinemaul queer. Altfel, ideea de noapte nu trebuie lăsată să devină pe cât de sugestivă poate – trebuie spus de la bun început că acesta nu-i un calup de filme porno, însă nici vreunul căruia i s-ar putea nega intensitatea sexuală. Întâmplarea face ca piesa-i de rezistență, Ecuație către necunoscut (1980), singurul film al unui anume Dietrich de Velsa – pseudonimul pictorului Francis Savel –, să fie într-adevăr un vârf al cinemaului erotic, aflat încă pe culmi în anii ’70; însă cele trei lungmetraje sunt mult mai independente intelectual unul față de altul decât ar da de-nțeles apropierea lor cronologică ori un titlu bine intenționat. 

    În fapt, am vrut ca noaptea să aibă mai degrabă greutatea delimitării; știm prea bine că, de-a lungul timpului, norma a ascuns restul cât mai adânc în noapte. Firește, lumina zilei e de dorit – „ieșiți din toalete și mărșăluiți în stradă”, cum trepida Rosa von Praunheim în 1970 –, însă ar fi păcat să renunțăm la pecetea nopții de dragul ei. Căci timpul ne-a învățat să locuim noaptea; ei bine, Simone Barbès ori virtutea (r. Marie-Claude Treilhou, 1980) e-n mare măsură un film despre asta. 

    Iar dacă revendicarea nopții e un gând combativ, atunci forța-i trebuincioasă vine din filmul lui Lionel Soukaz și Guy Hocquenghem, cu ale sale patru episoade ce constituie o istorie pe sărite, în viniete ficționalizate, a homosexualității de-a lungul primelor opt decenii ale secolului XX. A-l numi Race d’Ep, adică pederast, ține de acele lecții de bravadă pe care anii ’70 ni le-au predat. 

    De ce și-au petrecut filmele lui Marie-Claude Treilhou și Dietrich de Velsa ultimele patru decenii flanând într-o inerție discretă? Ce-i drept, cel din urmă a traversat anii ceva mai lin, însă secretul lui de Velsa – adică tocmai capodopera-i – a rămas tăinuit puținora; Yann Gonzalez, restauratorul, își spune propria poveste legată de filmul ăsta în eseu-i video Ține minte ecuația, iar despre misteriosul creator spune mai multe Guy Gilles într-un scurt documentar ludic, Jurnalul unei lupte (1964), narat de cel mai arătos homofob din istorie, nimeni altul decât Alain Delon.

    Că noi avem șansa de a proiecta ambele lungmetraje în variante restaurate recent, chiar anul trecut, bașca scurtmetrajele lui Gilles și Gonzalez & Garcia, nu se poate simți decât ca o mare victorie, amplificată de contextul unui calup ce pune-n discuție istoriile. Căci istoria o mai rescriem și cu mâna noastră, iar orice recuperare imediată, chit că pare vremelnică, are potențialul canonului de mâine. 

Călin Boto, curator 

*Proiecțiile din cadrul retrospectivei sunt susținute de Institutul Francez și Asociația Accept.

Simone Barbès ou la vertu

Simone Barbès ou la vertu va fi proiectat marți, 19/10, ora 21:00.

Simone și Martine lucrează la un cinema porno în Montparnasse. Instalate în holul cinemaului, se întâlnesc cu clienții care vin în mod regulat, îi pun la locul lor pe cei care nu respectă regulile, vorbesc și își petrec timpul împreună. La miezul nopții, Simone pleacă către un bar de lesbiene.

R. Marie-Claude Treilhou, Franța, 1980, 1h 17 min

SOUKAZ_La_Race_Ep_La_Royal_Opera_8
SOUKAZ_Race_d_Ep_Le_temps_de_la_pose

Race d’Ep

*Race d’Ep va fi proiectat joi, 21/10, ora 18:30

Race d’Ep apare la trei ani de la antologicul prim volum al lui Foucault din Istoria sexualității (1976), de unde preia ideea că homosexualitatea a fost definită în mare măsură prin imagini de proveniență medicală. În cele patru capitole dramatizate, filmul acoperă istoria homosexualității de-a lungul secolului din urmă, de la fotografiile pastorale cu băieți sicilieni în nud făcute de Wilhelm von Gloeden pe la finele secolului XIX, începutului secolului XX, și până la revoluția sexuală șaizecistă. (Sean Burns, Frieze)

R. Lionel Soukaz, Guy Hocquenghem, Franța, 1979, 1h 35 min

Équation à un inconnu (18+)

*Équation à un inconnu va fi proiectat vineri, 22/10, ora 18:30. Proiectat împreună cu: Le Journal D’Un Combat / Jurnalul unei lupte, r. Guy Gilles, 1964 & Remember the Equation / Ține minte ecuația, r. Yann Gonzalez, Raquel Garcia, 2020. 

   Équation à un inconnu e una dintre capodoperele cinemaului erotic gay, având în centru un tânăr motociclist care trece printr-o mulțime de întâlniri sexuale, de la vestiarul echipei de fotbal până la orgia onirică ce încheie maiestuos filmul. 

   Filmul va fi precedat de Le Journal D’Un Combat / Jurnalul unei lupte, printre puținele documente ce păstrează chipul pictorului Francis Savel (ori Dietrich de Velsa, cum îl numea scena); realizat de Guy Gilles, autorul unora dintre cele mai vivace reprezentări ale bisexualității pe ecran, documentarul șaizecist (1964) îl prezintă pe Savel de-a lungul realizării unei lucrări, în aceeași măsură în care animă ce-i împrejurul artistului, Parisul șic și imponderabil. Mai apoi, în urma lungmetrajului va rula eseul video al lui Yann Gonzalez și Raquel Garcia, Remember the Equation / Ține minte ecuația, care prezintă, dincolo de considerații critice și afective de-o luciditate angrenantă, istoria drumului Ecuației către necunoscut de la un produs ezoteric al video-contrabandiștilor la restaurarea fără de pată pe care Gonzalez și casa de distribuție Altered Innocence au dus-o la bun sfârșit. 

R. Dietrich de Velsa, Franța, 1980, 2h

Shopping Basket