Începe ediția a doua a Festivalului Internațional de Film Queer ART200!

    Anul acesta, festivalul de film queer ART200 ajunge la a doua ediție, pe care o pregătim în variantă hibridă! Vă așteptăm cu zeci de scurt- și lungmetraje cu tematică LGBTQ+, împărțite în calupuri tematice, o lectură de literatură queer, lansarea MadZine, discuții și Q&A-uri. 

 

    Între 18 și 24 octombrie ne vedem la Cinemateca Eforie cu proiecții de filme și sesiuni de Q&A. Apoi, ne vom muta în online, între 25 și 31 octombrie, unde avem premiera digitală a spectacolului CorpFluid, lecturile cu participantx de la atelierele de poezie și proză queer și lansarea Madzine 2, revista despre sănătate mintală creată în colaborare cu Mad Pride România, plus o parte din proiecțiile de la festival. Mai mult de atât, ART200 pleacă și prin țară. Vor avea loc la Iași, Cluj și Timișoara trei evenimente locale organizate de Rise OUT, PRIDE România și Identity.Education.

La fel ca la prima ediție, temele de anul acesta din festival își propun să aducă în prim plan subiecte puțin vizibile, atât în comunitatea LGBTQ+, cât și mai larg, în societate. Anul acesta vorbim despre migrație, despre drepturile animalelor și anti-speciism, despre rasism și colonialism, despre relația părinților cu copiii lor queer.

 

Lungmetrajele ART200 de anul acesta vorbesc despre subiecte diverse: de la mișcarea queer punk din Londra din anii ‘80 (Rebel Dykes, prezentat în parteneriat cu Asociația Accept) sau chestionarea normelor în ceea ce privește monogamia și relațiile (A Stormy Night, în parteneriat cu Ambasada Spaniei), la masculinitate toxică, roluri de gen și identitățile pe care unii dintre noi le ascundem (L’Animale, prezentat în parteneriat cu Forumul Cultural Austriac) sau povești despre un viitor (nu chiar atât de) îndepărtat și relațiile interumane din acesta (Aniara, prezentat în parteneriat cu Ambasada Suediei). 

 

Retrospectiva Istorii de Noapte, prezentată în parteneriat cu Institutul Francez, reunește o serie de filme franceze din anii ‘80 care spun povești queer ce revendică realitatea nocturnă, delimitată adesea de norme ca fiind ceva ascuns, diferit de ce se poate vedea în lumina zilei. Firește, lumina zilei este dezirabilă, dar în cadrul acestui calup ne dorim să ne bucurăm de pecetea nopții și să explorăm lumea pe care comunitățile marginale și-au creat-o în interiorul ei.

 

Filmele din secțiunea Rainbow Families sunt, în general, despre prejudecăți și cum pot fi ele depășite. Multe dintre ele povestesc momentul Coming out-ului, cel în care copiii queer le mărturisesc părinților cine sunt de fapt. Realiste, caricaturale sau horror, filmele secțiunii surprind diferența dintre așteptările părinților și identitatea copiilor. Unele se termină cu happy-end, părinții reușind să-și depășească limitele, altele chiar tragic, în cazul celor încremeniți în obtuzitatea lor.

 

Categoria de scurtmetraje Queer Vegan conține filme în care  atât existența queer, cât și cea vegană sunt înțelese ca moduri de a „viețui” într-o lume potrivnică lor, iar din intersecția celor două pot reieși propuneri pentru un altfel de viitor, dincolo de cisheteronormativitate și de speciism. Aceste noi viziuni pot propune (supra)viețuiri colective, coexistențe care nu dictează cum să decurgă viețile altora, indiferent de specie.

 

Filmele din categoria Migrantx Queer queer explorează diferite tipuri ale migrației. Ne întâlnim cu refugiați queer, care își caută un loc sigur și care se confruntă cu rasism, colonialism și homofobie pe drum. Refugiați care scriu poeme despre infinitul mării, fără hotare, bariere, lin, rece și periculos. Adulți care și-au găsit un cămin nou într-un loc străin deja în copilărie și care încearcă să-și (re)construiască amintirile și identitatea. Din multe dintre scurtmetraje reies brutalitatea hotarelor și inegalitățile cauzate de ele.

 

Margini și periferii este categoria despre persoanele queer pe care nu le vezi la televizor sau în reclamele de la corporații. Despre persoanele queer la care nu se gândește nimeni în discursurile despre „diversitate și incluziune”. Maginalx și perifericx suntem noi, persoanele queer din Sudul Global, din periferii și semi-periferii, în contextul discursurilor neo-coloniale în care Vestul e centrul care acceptă diversitatea, iar restul lumii trebuie să ajungă Vestul din urmă. Și dacă ne adunăm și ne solidarizăm unx cu altx, putem să creăm următoarea revoluție.

 

Scurtmetrajele românești includ proiecte recente ale unor cineaști queer români și ale unora dintre participantx Taberei de Film Queer ART200, care a avut loc în această vară, precum și proiectul finanțat prin Queer the Pitch 2020. Vă așteptăm la Q&A cu o parte dintre cei care au lucrat la aceste filme!

Pentru a afla mai multe despre festival și program, urmăriți paginile de social media ale ART200 aici (https://www.facebook.com/art200iff), aici (https://www.instagram.com/art200iff/) și site-ul ART200 (https://art200.ro/).  

 

Proiectul se desfășoară în conformitate cu legislația în vigoare în ceea ce privește măsurile medico-sanitare de prevenție a infecției cu COVID-19. Accesul la proiecțiile fizice va fi permis doar cu certificatul verde european. 

 

— 

 

Programul proiecțiilor fizice din festivalul de Film Queer ART200, ediția a 2-a:

18-24 octombrie: CINEMATECA EFORIE, București

 

Luni, 18 octombrie

 20:00: Deschiderea festivalului și proiecție de lungmetraj: REBEL DYKES

 

Marți, 19 octombrie

18:30: Proiecție de lungmetraj A STORMY NIGHT + scurtmetrajul IT’S ALL IN MY HEAD, urmată de Q&A

21:00: Retrospectiva Istorii de Noapte: Simone Barbès ou la vertu

 

Miercuri, 20 octombrie

18:30: Calup de scurtmetraje: QUEER VEGAN, urmat de Q&A

20:00: Calup de scurtmetraje: RAINBOW FAMILIES, urmat de Q&A

 

Joi, 21 octombrie

18:30: Retrospectiva Istorii de Noapte: RACE D’EP

21:00: Calup de scurtmetraje: MIGRANTX QUEER/ Q&A

 

Vineri, 22 octombrie

18:30: Retrospectiva Istorii de Noapte: ÉQUATION À UN INCONNU (Proiectat alături de scurtmetrajele LE JOURNAL D’UN COMBAT & REMEMBER THE EQUATION)

21:00: Calup de scurtmetraje: MARGINI ȘI PERIFERII

 

Sâmbătă, 23 octombrie

19:00: Închiderea festivalului

20:00: CALUP DE SCURTMETRAJE ROMÂNEȘTI urmat de Q&A

 

Duminică, 24 octombrie

17:00: Proiecție de lungmetraj: ANIARA

20:00: Proiecție de lungmetraj: L’ANIMALE

  

— 

Proiect cultural co-finanțat de AFCN.

Sponsori: Asociația Accept și Embassy of the Netherlands in Romania.

Cu sprijinul: Ambasada Spaniei, Ambasada Suediei, Institutul Francez, Forumul Cultural Austriac.

Proiect derulat în parteneriat cu: EUNIC.

Parteneri: British Council, Centrul Ceh București, Institutul Cervantes, Goethe-Institut, Asociația Culturală Replika, Asociația Easyeco, Asociația Festivalului de film Transilvania, Centrul Național al Dansului, Editura Hecate, Identity.Education, Mad Pride România, MozaiQ, GENDERDOC-M, PRIDE România, Rise Out, Cinemateca Română, Dispozitiv Books, Festivalul Super.

Parteneri media: All About Romanian Cinema, Asociatia Quantic, Asociația Cinefocus, Asociația de dezvoltare a filmului românesc (ADFR), Asociația informală a vocilor pentru incluziune (AIVI), CUTRA, Decât o Revistă, Film Menu, Perspektiva, Radio România Cultural, Radio Tanana, Vice România, Zile și nopți, Revista Arta.

 
Shopping Basket