Un portret al artistului queer la tinerețe: Retrospectiva João Pedro Rodrigues

„[Cinemaul radical este cel care] mă interesează. E foarte greu să definești radicalitatea. De pildă, o bună parte din cinemaul clasic American este, din punctul meu de vedere, radical. Și radical nu înseamnă doar experimental. (…) Iar filmele se fac și din imagini și sunete, nu doar din dialoguri.”

– João Pedro Rodrigues, în MUBI Notebook, 2022

Există un anumit cineast fără de care este greu să să concepi orice discurs mai amplu despre cinemaul queer modern, a cărui operă amestecă cu o ușurință aproape incredibilă registrele umoristice și grave, narațiunile clasice și teme accentuat-contemporane (până în punctul în care putem spune că filmele sale au anticipat multe dintre temele predominante ale discursului queer contemporan)  – așadar, niciun alt artist n-a părut mai potrivit pentru retrospectiva de autor inaugurală a festivalului art200: iar acela este João Pedro Rodrigues.

Membru al unei generații ilustre de regizori portughezi influențați de școala cineaștilor Antonio Reis și Margarida Cordeiro, care, în cuvintele curatorului Haden Guest de la Harvard Film Archive, „a exercitat o influență nemăsurată asupra renașterii cinemaului portughez după căderea regimului lui Salazar”, Rodrigues împarte cu colegii săi de generație o adorație nemărginită pentru cinemaul clasic, atât cel european și american. Însă el se detașează de restul plutonului prin felul în care transformă anumite teme majore ale acestuia în materia primă a unui cinema queer radical, necompromițător și obraznic-iconoclast: dorința (dusă adesea până în punctul fierbinte al obsesiei), fascinația față de registrul nocturn, aspirația de-a sonda în interiorul laturilor mai puțin vizibile ale vieții (queer a) oamenilor clasei muncitoare, și mai ales melodrama (adorată și replicată, totodată busculată cu gesturi subversive).

În acest grupaj particular de filme, ce acoperă primul deceniu de activitate – O Fantasma (2000), Two Drifters / Odete (2005) și Să Mori Bărbat / Morrer Como Um Homem (2009) – putem observa cum un tânăr cineast queer își revendică, pe de o parte, apartenența la o mai largă istorie a cinematografului queer – pe care o omagiază totodată (nume precum Douglas Sirk, Rainer Werner Fassbinder, Pier Paolo Pasolini sau John Waters), în același timp în care își explorează propria voce artistică, descoperind și cultivându-și laitmotivele și temele predilecte, dar și testând limitele posibilităților gramaticii filmice, pe de alta. 

Limite care sunt împinse nu doar de arealul tematic al acestor filme: care acoperă totul de la bondage și drag shows, până la sarcini imaginare și psihoze identitare, trecând prin realitățile laborale și sociale ale Portugaliei la început de secol XX. Acestea se manifestă în egală măsură în elementele lor stilistice: amestecul acesta post-modern și ireverent de influențe se transferă într-o privire ce portretizează experiența (adesea, nevrotică a) corporalității și întrupării ca fiind echivalentă cu cea a explorării spațiilor închise tipice mediului urban. E o extensie, o simbioză senzorială ce se dinamitează în filmele lui Rodrigues prin scoaterea protagoniștilor din cetate și aducerea lor în câmpuri deschise, ori în păduri dense – deschideri și de-teritorializări ce marchează, la rândul lor, o lărgire a teritoriului identității, o dezrădăcinare / deplasare a perceptelor heteronormative, o mutare a centrului ce ajunge să semene cu o respingere a acestuia, așadar, cu o îmbrățișare deplină și celebratorie (în sens aproape bahic) a marginalității.

– Flavia Dima, curator