Untitled-1

Apel deschis: Atelier de mișcări queer

Lansăm apelul pentru participanți la atelierul de mișcări queer! Explorăm ideile corpului și fizicalitatea senzațiilor la atelierul facilitat de ✨Nanci/ Cristian Nanculescu ✨

 
Proiectul este de co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului „București 565. Conexiuni urbane” 2024.
 

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

 

În cadrul atelierului voi pune accent pe o abordare somatică, condusă și coordonată, dar voi explora și o zonă mai liberă ce are legătură cu interconexiunile și schimburile care se vor crea în acel spațiu la momentul respectiv.

 

 

Plec de la faptul că mintea (psihicul, trăirile, emoțiile) și fizicalitatea nu sunt niște entități separate ci sunt elemente ce se integrează perfect în ceea ce numim corp. Împreună cu participantx vom explora transferul care se realizează dinspre minte spre corp și dinspre corp spre minte.

 

 

Experiențele noastre corporale diferite sunt extrem de importante, ele înmagazinează de-a lungul timpului emoții, senzații, trăiri, fizicalitate, expresii și noțiuni diverse. Fizicalitatea queer este una non-conformă, este adaptată la alte structuri și impulsuri decât cele normative, este adaptată și influențată de opresiune și de rezistență, dar în același timp este modelată de bucurie, libertate, creativitate și indignare. Fizicalitatea noastră este formată și din felul în care alegem să performăm în societate și este ostracizată de limitele normelor sociale existente.

 

 

Identitatea fizică pe care ne-o construim și identitatea emoțională se influențează una pe alta și sunt în strânsă interdependență.

 

 

Propunerea acestui atelier se va concentra și pe explorarea și căutarea de noi forme de expresie emoțională și fizică. Ne vom imagina corpul în noi forme și identități și vom încerca să le înțelegem. Vom construi narațiuni noi și vom crea noi resurse de expresie corporală și emoțională. Vom căuta răspunsuri performative la limitările și libertățile corpului nostru.

 

 

Atelierul va avea o parte de discuții în care cine își dorește poate să împărtășească experiența avută sau să spună ceea ce consideră că merită dezbătut sau doar verbalizat.

 

 

Atelierul va explora diveristatea individualitățiilor dar va încerca să construiască și cadrul în care să explorăm colectiv diverse teme și propuneri.

 

Judith Butler în “Bodies That Matter: On the Discursive Limits of “Sex””
“…performativitatea nu poate fi înțeleasă în afara unei perpetuări repetate a normelor, într-un mod regulat și constrângător. Iar această repetare perpetuă a normelor nu este performată de un subiect anume, ci tocmai această repetare a normelor este ceea ce îi oferă putere unui subiect și construiește condițiile ca el să existe. Acest lucru implică faptul că performativitatea nu este un act singular sau un eveniment intrinsec ci un ritual de producție, un ritual reiterat sub și prin constrângere, sub și prin forța cenzurii și a ideii de tabu…”

 

 

Lucrările lui Judith Butler abordează teme diverse despre gen, sex, sexualitate, queerness, feminism, corpuri, discurs politic și etică.

 

📅 Deadline înscrieri: 10 septembrie

 

🔷 Întâlnirile fizice vor avea loc în București la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, în timpul Festivalul de cultură queer art200 Ediția a 5-a, care va avea loc în perioada 11 – 20 octombrie 2024. Încurajăm participarea din cât mai multe orașe, atât din România, cât și din Republica Moldova așa că vom asigura transportul și cazarea pe timpul atelierelor.

 

🔷 Atelierul este destinat persoanelor care au împlinit deja 18 ani.

1_1x1

Apel deschis: Atelier Scriere Dramatică

🌈 A cincea ediție a festivalului de cultură queer art200 caută creatorx de filme! Acceptăm scurtmetraje queer din România și Rep. Moldova.

⭐ Filmele selectate vor fi proiectate în cadrul festivalului art200, care va avea loc în perioada 14-20 octombrie 2024 în București.

📅 Deadline pentru înscrierea filmelor: 15 iulie 2024.

WhatsApp Image 2023-09-19 at 09.27.47 (1)

(Auto)reprezentări: art200 festivalul de cultură queer

Am deschis înscrierile de filme pentru a patra ediție a Festivalului Internațional de Film Queer art200! 📽
Căutăm filme făcute de persoane din comunitate cu tematică LGBTQ+. 🏳️‍🌈 🏳️‍⚧️

Poți înscrie atât scurtmetraje cât și lungmetraje în următoarele secțiuni:
🎥 filme din România sau Republica Moldova (lungmetraje sau scurtmetraje) – orice tematică legată de comunitatea LGBTQ+.
🎥 filme internaționale – scurtmetraje, pe următoarele teme: Queer Horror, Radical Queers, Queer Roma, Queer Night Life, Masculinities;
🎥 filme internaționale – lungmetraje, orice tematică legată de comunitatea LGBTQ+.

CALL ART200_Square_Engleza

Call For Submissions IV

Am deschis înscrierile de filme pentru a patra ediție a Festivalului Internațional de Film Queer art200! 📽
Căutăm filme făcute de persoane din comunitate cu tematică LGBTQ+. 🏳️‍🌈 🏳️‍⚧️

Poți înscrie atât scurtmetraje cât și lungmetraje în următoarele secțiuni:
🎥 filme din România sau Republica Moldova (lungmetraje sau scurtmetraje) – orice tematică legată de comunitatea LGBTQ+.
🎥 filme internaționale – scurtmetraje, pe următoarele teme: Queer Horror, Radical Queers, Queer Roma, Queer Night Life, Masculinities;
🎥 filme internaționale – lungmetraje, orice tematică legată de comunitatea LGBTQ+.

Untitled-1

Call tabăra de film și arte performative queer art200 ediția II

🏳️‍🌈Hai să te înscrii la Tabăra de Film Queer art200, ediția a II-a! 🏳️‍🌈

✊ Dacă ai 18 ani împliniți și faci parte din comunitatea LGBTQIA+, vino să explorăm, împreună cu trainerx din comunitate, intersecțiile dintre artă și activism, învățând să folosim cinematografia și artele performative ca unelte de (auto)reprezentare a persoanelor marginalizate. Până la final, vor fi realizate 3 scurt-metraje și un performance de către cei 12 participantx, pe care le vom proiecta în cadrul celei de a 4-a ediții a Festivalului Internațional de Film Queer art200, între 23 și 30 septembrie la București.

0_1X1 bucuresti

Începe a treia ediție a art200, festivalul internațional de film queer!

Începe a treia ediție a art200, festivalul internațional de film queer!

După luni de muncă neîncetată putem răsufla cu ușurare: mai sunt doar câteva zile până la a treia ediție a art200, și ne-am bucura să te avem alături de noi! 🎬

art200 îți aduce o mulțime de evenimente interesante în București între 17 și 25 septembrie, dar festivalul continuă și online între 26 septembrie și 2 octombrie, ca să te bucuri la maximum de arta queer locală și internațională. 💘

Ne regăsim deja în al treilea an al festivalului, ceea ce-nseamnă că ambițiile noastre ating noi cote, iar activitățile pe care le punem la cale se anunță tot mai incitante. Dacă elementele centrale rămân aceleași – proiecții de film recent și retrospective, discuții, spectacole, lecturi și lansări, concerte, dar și nelipsitele petreceri –, noi ne-am pus pe treabă (și pe distracție) mai mult ca niciodată. Poate e ceva în aerul de septembrie, sau poate că ne-am apropiat cu atât mai mult de comunitate, de fiecare persoană care ne-a sprijinit și a contribuit ca festivalul să continue și în acest an. 💚

Suntem mai entuziasmatx ca oricând și-am avea multe de spus, dar vom lăsa evenimentele să vorbească de la sine. Anul acesta, art200 se împarte în diverse locații cheie pentru scena culturală bucureșteană! De la ARTHUB la Filaret 16, de la Centrul Național al Dansului București la Cinemateca Eforie, de la Nether la Replika la Intersect, avem ceva de mers, dar o facem cu un scop clar și drag nouă. Prin arta queer pe care o aducem în prim-plan, sperăm să creăm legături mai strânse în comunitatea LGBTQIA+ și un spațiu sigur în care fiecare dintre noi – și voi! – să se simtă acasă. Pentru că merităm. 💫


Pentru evenimentele din București, programul e după cum urmează:

ZIUA 1, sâmbătă, 17 septembrie

ARTHUB

20:00 Deschidere art200 + Lansare CorpFluid: Platforma corpurilor queer

22:00 Petrecere de deschidere & fundraising art200

 

ZIUA 2, duminică, 18 septembrie

Filaret 16

16:00 Proiecție Queer Mental Health + prânz comunitar

 

ZIUA 3, luni, 19 septembrie

CNDB

19:30 Spectacol CorpFluid

 

ZIUA 4, marți, 20 septembrie

Cinemateca Eforie

18:30 Retro Homintern I: Trei la subsol (r. Abram Room, 1927) + Moscova nu crede în pederaști (r. John Greyson, 1986)

21:00 Marea libertate (r. Sebastian Meise, 2021)

 

ZIUA 5, miercuri, 21 septembrie

Cinemateca Eforie

18:30 Retro Homintern II: Un sac de purici (r. Věra Chytilová, 1962)

21:00 HIV: Amprente

 

ZIUA 6, joi, 22 septembrie

Cinemateca Eforie

18:30 Orfeas2021

21:00 Utopii Queer

 

ZIUA 7, vineri, 23 septembrie

Cinemateca Eforie

18:30 Retro Homintern III: Trup fără suflet (r. Wiktor Grodecki, 1996) + Căderea comunismului văzută în pornografia gay (r. William E. Jones, 1998)

21:00 INDIVIZIBIL

 

ZIUA 8, sâmbătă, 24 septembrie

Cinemateca Eforie

18:00 Scurtmetraje românești

20:30 Queer în Europa de Est

Nether

            23:00 Petrecere de închidere art200 x Corpcase

 

 

            ZIUA 9, duminică, 25 septembrie

            Centrul Replika

            17:00 Lectură de poezie și proză a participantxlor la atelierele art200

            19:00 Lansare Luminișuri. Antologie de literatură queer ecologică de Cenaclul X

            21:00 Concert Sofia Zadar

 

 

Pentru partea online a festivalului, filmele vor fi disponibile între 26 septembrie și 2 octombrie, la orice oră, accesând platforma Eventbook. 📽️

Poți afla mai multe detalii despre program și despre categoriile tematice accesând site-ul art200. 🌈

            Dacă vrei să fii la curent cu fiecare seară de festival, poți să dai join evenimentelor de pe Facebook. 🌟

            Dacă vrei să susții festivalul cu o donație, o poți face prin campania noastră pe Galantom. 💸

            Și, în caz de orice, te așteptăm oricând pe Facebook și Instagram. 💌

 

 

art200 este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

Sponsor: Filgud

 

Cu sprijinul: Asahi, Forumul Cultural Austriac, Asociația Accept, Ambasada Suediei, Goethe-Institut, Ambasada Spaniei, Institutul Francez

 

Locații partenere: Arhiva Națională de Filme / Cinemateca Română, Centrul Național al Dansului București, Asociația Culturală Replika, Asociația Easyeco, ARTHUB, Nether

 

Parteneri: Centrul Ceh București, Cenaclul X, Editura Hecate, Identity.Education, Národní filmový archiv, Mad Pride România, MozaiQ, Rise Out, Asociația Super Festival, F-SIDES Cineclub, FRONT – Feminism România, Fractalia, Corp.

 

Parteneri media: Films in Frame, Asociația informală a vocilor pentru incluziune (AIVI), CUTRA, Film Menu, Radio România Cultural, Vice România, Zile și nopți, Revista Echinox, Șangri-La Artistic Ground

Proza Queer_Square

Call înscrieri Atelierul de Proză Queer

Call înscrieri Atelierul de Proză Queer

🌈 Între 19 și 25 septembrie, în București, va avea loc a treia ediție a Festivalului de film queer ART200, în cadrul căruia se va desfășura atelierul de proză queer, sub îndrumarea trainerxlor Carolina Vozian și Laura Sandu.
🌈 Acest atelier își propune să reunească 10 persoane queer din țară, care scriu sau vor să scrie proză queer.
🌈 Împreună vom crea un spațiu cald și sigur, un spațiu al posibilității, pentru a discuta și scrie proză, pentru a vorbi despre literatură și valențele ei emancipatoare și pentru a împărtăși idei, experiențe sau fragmente scrise. La finalul atelierului se va desfășura o lectură de proză queer.
🌈 Cui se adresează call-ul? Persoanelor peste 18 ani din comunitatea LGBTQIA+, din toată țara.
🌈 Nu e obligatoriu să fi scris mult sau să fi publicat înainte. E suficient interesul și entuziasmul pentru a citi & scrie proză și dorința să faci parte dintr-un spațiu literar queer comun.
🌈 Asigurăm cazarea și transportul, așa că vă încurajăm să aplicați pe toate și toți dintre voi din afara Bucureștiului.
🌈 Puteți aplica la atelier până la data de 25 august.
🌈 Vom anunța selecția de participantx prin mail și pe canalele noastre de socializare, cu aproximativ 10 zile înainte să înceapă atelierul.
⭐ART200 este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

1x1

Call înscrieri Atelierul de Poezie Queer

Call înscrieri Atelierul de poezie queer

🌈 Între 19 și 25 septembrie, în București, va avea loc a treia ediție a Festivalului de film queer ART200, în cadrul căruia se va desfășura atelierul de poezie queer, sub îndrumarea trainerxlor și coordonatorxlor Flavius Sindie, Ana-Maria Cioroianu, Tudor Pop, Emilian Cătălin Lungu și Teona Galgoțiu.

🌈 Acest atelier își propune să reunească 10 poetx queer din țară, creând un spațiu safe în care acestea/aceștia își vor putea îmbunătăți stilul și să facă schimb de idei și experiențe. La finalul atelierului se va desfășura o lectură de poezie queer, menită să aducă un plus de vizibilitate lucrărilor create, urmând ca pentru anul viitor să pregătim și o antologie.

🌈 Cui se adresează call-ul? Tuturor persoanelor din comunitatea LGBTQIA+, din toată țara.
🔞 Singura restricție este cea de vârstă – trebuie să ai cel puțin 18 ani ca să participi.

🌈 Nu e obligatoriu să ai experiență cu poezia, ci doar interesul și entuziasmul să îți începi drumul ca poetx queer alături de noi!

🌈 Asigurăm cazarea și transportul, așa că vă încurajăm să aplicați pe toate și toți dintre voi dinafara Bucureștiului.

🌈 Vom anunța selecția de participantx prin mail și pe canalele noastre de socializare, cu aproximativ 2 săptămâni înainte să înceapă atelierul.

🎈DEADLINE 14 AUGUST 23:59 🎈

⭐ART200 este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
zina call 22 version 4

Apel pentru Contribuții MADZINE Ediția III

MADZINE III Apel pentru Contribuții!

  MADZINE revine în septembrie pentru cea de-a III-a oară, bineînțeles în cadrul festivalului ART200

  Lansăm numărul trei din deja anuala zină-mică-mare-cât-o-antologie – MADZINE!

  Dacă ești o persoană mad/nebună, cu suferințe/afecțiuni/cum-vrei-să-le-spui psihice, neurodivergentă, cu sau fără diagnostice “oficiale” –  așteptăm contribuțiile tale (fotografii, desene, benzi desenate, articole, mărturii, jurnal, eseuri, poezie, ficțiune și orice alt mod în care tu te exprimi)!

  Contribuțiile pot fi pe orice temă care reflectă experiența de persoană mad/cu suferințe psihice/neurodivergentă/etc. Încurajăm textele din experiența proprie, pe care le puteți publica inclusiv sub pseudonim, pentru că noi credem în autonomie asupra propriilor noastre narative și în rescrierea discursului despre noi, prin noi și cu noi însxne, în modurile în care acesta are sens pentru noi și pentru viețile noastre.

  E ok să aibă mici bucățele/citate din alte limbi, dar textele ar trebui să fie predominant în limba română – pentru că ne dorim să oferim materiale accesibile pentru cât mai multă lume.

  Acceptăm și traduceri făcute de tine care ți se par importante (cu link către sursă).

  Ce zici? Trimite-ne contribuția ta la madprideromania@gmail.com până la 24 iulie!

  Așteptăm cu nerăbdare să creăm MADZINE III împreună!!